Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Etiam eros ante, placerat quis, commodo gravida, gravida sit amet, justo. Morbi sollicitudin. Nulla luctus, odio id volutpat elementum, libero nisi malesuada nulla, vel vehicula massa turpis id nisi. Aliquam non turpis eu risus luctus fringilla. Morbi erat. Maecenas arcu nisi, scelerisque nec, porttitor sit amet, commodo sed, libero. Maecenas eu mi at pede gravida vestibulum. Sed non velit. In feugiat mauris in eros posuere condimentum. Vestibulum mollis, nibh non laoreet suscipit, mi orci facilisis purus, eu auctor elit sapien eu erat. Praesent tellus. Phasellus in velit vitae turpis laoreet varius. Ut pellentesque, quam eu sollicitudin adipiscing, lacus massa aliquet turpis, sed laoreet quam magna ac risus.

Intradevăr, cuvântul “inimă” a devenit un buzz-word, un cuvânt foarte vehiculat în ultimele postări aici . Un prieten mi-a spus săptămâna trecută, citind blogul meu, că e deacord cu mine, — doar că viaţa creştină nu e doar viaţă devoţională, şi nu e doar dragoste, inimă, s.a.m.d..

I-am răspuns că şi eu sunt deacord cu el, aşa e, creştinismul nu e doar atât, dar cred că problema noastră numărul unu e inima asta nespus de inşelatoare, care se schimbă după orice anotimp, până ce nu mai ştim în ce anotimp trăim, nu mai ştim ce avem, şi nu mai stim ce vrem…

Mi-aduc aminte acum de Claudius şi de prietenii mei de la Bazna vorbind despre faptul ca inima problemei este problema inimii!

Şi uite că am mai scris cuvântul incă de doua ori

Dar lăsând gluma la o parte, e cât se poate de adevărat: inima problemei e problema inimii!

Problemele noastre ca şi creştini, frustrările, pierderile, căderile, pasivitatea, necredinţa — toate pornesc din inimă. Şi astăzi în biserici, daca ducem lipsă de ceva, nu ducem lipsă de programe, de predici, de laudă si închinare, de evenimente, ci ceea ce ne lipseste e o inimă transformată, — e răspunsul — la tot ceea ce a facut şi a salvat Cristos pentru noi.

Dacă am descrie creştinismul printr-un singur cuvânt, unul singur, care ar fi acela?… Personal, mă conving tot mai mult ca Dumnezeu caută un RĂSPUNS în viaţa noastră, prin felul în care trăim, prin viaţa pe care o trăim acum în trup.

Creştinismul e un răspuns. E totul, într-un răspuns.

Un răspuns din inimă.
Un răspuns prin poziţia inimii noastre.
Un răspuns prin dorinţele inimilor noastre.
Un răspuns printr-o altfel de viaţa, pe un altfel de drum.
Un răspuns pentru Dumnezeu…

Domnul Isus a spus că acolo unde va fi comoara noastră, acolo va fi şi inima noastră. Un mod foarte interesant, la Isus, de a pune o întrebare, la care aşteaptă un răspuns, nu?

Unde e inima noastră?

Vreau să înţelegem că dacă inima noastră este în Cristos, întreaga noastră fiinţă va fi în Cristos. Dacă inima noastră este transformată, întreaga noastra fiinţă va fi transformată. Dacă inima noastră este sănătoasă, întreaga noastră fiinţă va fi sănătoasă.

De aceea, cea mai importantă rugăciune pe care o putem rosti pentru noi vreodată, e ca Dumnezeu să aibe milă de inimile noastre împărţite, sau împietrite, sau zăbavnice, sau necredincioase… La fel ca David, la fel ca ucenicii… Ne vine greu să credem o mântuire aşa de mare, ne vine greu să credem că am fost aleşi, ne vine greu să credem că Dumnezeu se poate şi vrea sa se manifeste prin noi, prin slăbiciunile noastre…

Insă, dacă credem, — şi aici e misterul — suntem născuţi din Dumnezeu şi avem promisiunea că din inimi ne vor curge râuri de apă vie! Dacă credem, avem promisiunea biruinţei asupra lumii, promisiunea unui cer nou şi a unui pământ nou, promisiunea Impăraţiei lui Dumnezeu, care, spunea Isus, acum e înlăuntrul nostru…

De aceea atâta inimă
De aceea a spus şi C.S. Lewis ca nu avem un suflet, ci suntem un suflet! Suntem suflete, avem un trup…

De aceea Dumnezeu priveşte la omul nostru lăuntric… Mă rog sa umblăm împreuna cu el, să-l lăsăm să se vadă tot mai clar în cuvintele şi faptele noastre din exterior, şi să-l lasam să ne ofere zi de zi un pahar cu apă din râul de care vorbea Isus, din Duhul lui Dumnezeu, din Adevărul Său, din părtaşia Sa cu noi în viaţa la care am fost chemaţi.

—

In octombrie vom merge mai departe, tot cu scrisori de dragoste pentru Biserică. Nu vom mai vorbi atât despre inima problemei , ne vom îndrepta spre alte lucruri, dar cred totuşi că următorul post va fi tot în aceasta zonă, pentru că sunt atatea inimi rănite şi dezamăgite în Biserică. Vreau să ne vedem cum reactionăm atunci când biserica ne dezamăgeşte, când cei în care credeam sunt expuşi având o viaţă dublă, când ne despărţim, ne împărţim, când suntem în mijlocul furtunii, şi nu plouă mântuire. E o realitate, oricât am vrea să nu fie aşa… Dar cum reacţionăm, cum ne păzim inimile, e foarte important.

Sper să revin cu cel puţin doua postări pe săptămână, acum că vacanţele au trecut, şcoala a început, şi statisticile spun că staţi mai mult pe internet

Jesus Saves, I Spend e titlul unei piese peste care am dat zilele acestea. Canta o artista pe nume Annie, dar semneaza St. Vincent, un indie-concrete, foarte interesant.

Muzica o gasiti pe youtube, iata aici insa versurile excelente:

While Jesus is saving I’m spending all my days
in backgrounds and landscapes with the languages of saints
While people are spinning like toys on Christmas day
I’m inside a still life with the other absentee

While Jesus is saving, I’m spending all my days
in the garden-grey pallor of lines across your face
While people will cheer on the spectacle we’ve made
I’m sitting and sculpting menageries of saints

Oh, my man my absentee
I’d do anything to please you
Come my love the stage is waiting
Be the one to save my saving grace

While Jesus is saving I’m spending all my grace
on rosy-red pallor of lights on center stage
While people have cheered on the awful mess we’ve made
through storms of red roses we’ve exited the stage

So. Well. Hmm… Zambesc pentru frumusetea si profunzimea versurilor, dar ecoul lor se intoarce frant si trist, pentru ca e insasi viata noastra aici…

Inca o privire dincolo de aparente, dincolo de suprafata lustruita a lucrurilor ce ne caracterizeaza in exterior.

Pentru ca, in timp ce Isus salveaza, noi cheltuim zilele si harul cu atata usurinta; in timp ce Isus salveaza, ramanem totusi de multe ori aceiasi prizonieri intr-o gradina cenusie; in timp ce Isus salveaza, ne cheltuim timpul invatand un rol, si jucandu-ne piesa in lumina reflectoarelor. — Si pentru ca in timp ce Isus salveaza, si face totul pentru a ne intoarce inimile, putini sunt gata sa salveze impreuna cu El, harul Sau salvator…

[...]

Nu stiu sincer de ce blogul meu e atat de pesimist in ultima vreme, si din cale afara de incurajator

Insa nu pot sa nu observ ca viata noastra prezinta o realitate pe care chiar Domnul Isus a ilustrat-o, a prevazut-o. Suntem fii risipitori, fiecare. Fiecare, in mai multe sau in mai putine lucruri.

Trebuie doar sa privim la vietile noastre. Trebuie doar sa sondam putin mai adanc in fiinta noastra. Sa mergem o mila in plus cu omul nostru launtric, sa-l lasam sa vorbeasca, iar noi sa tacem o clipa.

Stiu, e intradevar greu, e ca si cum am umbla pe o franghie deasupra unei prapastii. Prapastia suntem noi, privindu-ne de sus in jos. (Rareori ne privim pe noi insine de sus in jos!)

Insa Evanghelia minunata a lui Isus Cristos poate sa umple prapastia noastra cu o veste buna! Si e indeajuns! Evanghelia e siguranta care ne tine, si ne da curajul de a privi cu sinceritate in noi insine.

Iar vestea buna e ca daca ne intoarcem in casa Tatalui cu toata inima, vom gasi din nou har, vom primi din nou autoritate pentru a-L reprezenta, si vom primi din nou hrana si adapost pentru sufletele noastre, viata din belsug si privilegii in Numele Lui, ca niste adevarati fii, — pentru ca Isus a salvat atatea lucruri pentru noi!

Visez ca grupuri de crestini pretutindeni vor incepe sa intrupeze realitatea Noului Testament, aceea ca Biserica e un organism viu, si nu o institutie ori o organizatie. Visez ca Isus Cristos va fi intr-o zi Capul Bisericii, din nou; nu intr-o retorica pioasa, ci in realitate.

– Frank Viola

Ma lupt de cateva zile cu afirmatia aceasta, pentru ca e extrem de dureroasa, grea, ofensatoare, sunt sigur pentru atatia crestini, — insa daca ne cercetam in profunzime, cuvintele acestea dezvaluie niste rani adanci ale noastre. Sunt lucrurile care le-am pierdut din vedere, chiar acelea care poate nu credeam ca le vom pierde vreodata. Lucruri care privesc statutul nostru si supunerea noastra ca Biserica a lui Cristos; ceea ce suntem, si ai cui suntem… De aceea o “vars” aici sa va luptati si voi cu ea.

De prea mult timp construim cu caramizi niste institutii si organizatii, sisteme religioase, modele de biserici si amvoane, pierzand din vedere esentialul, faptul ca Dumnezeu zideste un Templu din pietre vii, pentru Imparatia Sa!

Ma gandesc doar la un singur lucru, — daca ar ajunge acest vis, visul nostru, al fiecaruia care formam Biserica, cum am fi? Cum ar fi, inca o data, daca inima noastra ar fi intreaga a Lui? Daca l-am recunoaste ca Domn cu inimile, nu doar cu buzele?

Ce cauta Dumnezeu pe pamant? Domnul isi intinde privirile peste tot pamantul, ca sa sprijineasca pe aceia a caror inima este intreaga a Lui! (2 Cronici 16:9)

Draga Biserica, daca ne-am putea opri, si sa stim ca El e Dumnezeu, Domn peste pamant, Domn peste neamuri, Domn peste Biserica Lui… Si daca am decupla cumva pilotul-automat care ne conduce, si am simti cu adevarat, cu un Trup Viu, ce e umblarea cu Domnul, cred ca visul s-ar implinii…

In David, Dumnezeu si-a ales un om dupa inima Lui. Si intocmai la fel, in Biserica, Dumnezeu isi alege un *popor* dupa inima Lui!

Cred ca relatia pe care David a avut-o cu Dumnezeu e o imagine profetica a relatiei pe care Dumnezeu doreste sa o experimentam azi ca Biserica a Lui.

Dumnezeu cauta o generatie dupa inima Lui!
Ori, nu putem fi oameni dupa inima Lui fara sa-i cunoastem inima!

E cat se poate de logic, nu?
E un principiu.

De aceea, nu vom fi oameni dupa inima lui Dumnezeu fara sa avem revelatia inimii si a emotiilor Lui pentru noi…

Pentru ca ascultarea noastra, dedicarea noastra, dragostea noastra pentru Dumnezeu, va fi intodeauna direct proportionala cu capacitatea noastra de a privi adanc in inima lui Dumnezeu!

E exact ceea ce a facut David.

A privit frumusetea lui Dumnezeu. A cautat sa vada fata lui Dumnezeu, sa cunoasca gandurile Sale, sa inteleaga caracterul Sau…

Si aceasta e si chemarea noastra, ca Biserica.

Apostolul Pavel se ruga pentru noi sa ne indreptam inimile spre dragostea lui Dumnezeu si spre rabdarea lui Cristos. Sa ne uitam tinta la Isus, Capetenia si Desavarsirea credintei noastre. Sa ne uitam cu luare aminte la Cel ce ne-a iubit si a suferit blestemul crucii pentru noi…

Pavel stia ca dinamica cresterii si maturizarii noastre spirituale sta in intelegerea caracterului lui Isus Cristos, modelul nostru.

De aceea chemarea noastra e sa ne uitam tinta, sa privim cu luare aminte — sa devenim studenti ai lui Dumnezeu, studenti ai caracterului Sau, revelat in Scripturi…

Pentru ca atunci cand privim in acest fel inima lui Dumnezeu, ne si apropiem de inima Lui; ne apropiem de El in asemanare, si ne apropiem de El in intimitate…

Draga Biserica, noi Il iubim pentru ca, privindu-L, am avut revelatia dragostei cu care ne-a iubit Dumnezeu inca dinainte de intemeierea lumii. Si privindu-L pe Cel ce ne iubeste, invatam sa-L iubim, sa-L urmam, sa-L ascultam…

Draga Biserica, avem astazi mai multe predici, mai multe carti, mai multe studii, si mai multe scoli ca oricand, dar inimile noastre raman si vor ramanea netransformate fara sa invatam sa-i raspundem, sa raspundem inimii lui Dumnezeu…

De aceea, ca si David, as vrea mult sa descoperim mai adanc inima lui Dumnezeu. Aceasta sa fie cautarea noastra. E singurul mod de a creste, de a ne maturiza, de a dezvolta mai multa pasiune, mai mult devotament, mai multa ascultare, mai multa bucurie in Cristos — ca un raspuns zilnic — dupa ce am descoperit pasiunea, devotamentul, planurile si bucuria din inima Lui Dumnezeu, pentru Biserica Sa…

Adevarata poveste a fiecarei persoane in aceasta lume nu e povestea pe care o vedem, povestea exterioara. Ci adevarata poveste e cea din interior, cea a inimii. Domnul Isus ne-a atras atentia de mai multe ori asupra faptului ca nu ne foloseste la nimic sa castigam toate lucrurile in partea exterioara a vietii, daca ne vom pierde sufletul. Iar intelepciunea lui Dumnezeu ne invata sa ne pazim inimile mai mult ca orice, caci din inima ies izvoarele vietii!

Si totusi, in intelepciunea noastra pazim atatea lucruri pe pamant, dar ne pazim atat de putin inima…

Viata in spiritul acestei lumi continua si reuseste sa ne convinga sa ne ignoram inimile, ori sa nu credem ca viata noastra e cu adevarat in lumina, sau in intuneric, pornind de acolo, din inima. Sistemul lumii ne invata sa traim doar in lumea exterioara unde pragmatismul, eficienta si performantele sunt tot ce conteaza. Si in aceasta lume materiala, a lucrurilor care se vad, invatam sa oferim doar acele parti din noi care sunt cerute si aprobate. In aceasta lume identitatea noastra a devenit sinonimul activitatiilor noastre, iar rutina vietii inlocuieste sensul cel mai adanc al vietii…

Ori Dumnezeu nu ne-a creat pentru asa ceva.

Intr-o lume ca aceasta foarte rar suntem invitati sa ne traim viata din inima.

Insa chiar aceasta e provocarea lui Dumnezeu!

In inima auzim intai vocea lui Dumnezeu, si cu inima ajungem sa-L cunoastem si invatam sa traim in dragostea Lui.

Si invitatia de a trai din inima, e invitatia Lui pentru noi!

Viata lucrurilor care nu se vad, viata interioara, e viata din locurile adanci ale sufletului nostru. E viata nevazuta, e misterul din noi, e comoara din vasul de lut — viata care nu poate fi controlata si condusa asa cum ne conducem afacerile in aceasta lume. Inima nu raspunde principiilor si programelor; nu cauta eficienta in toate, ci cauta sensuri si intelesuri ultime, cauta rostul suprem — cauta insasi Viata in toate!

Din inima ies izvoarele vietii! Din ea ies toate lucrarile noastre care vor dainui; o viata de inchinare autentica isi are originea si sustinerea acolo; si orice sacrificiu pe care il depunem. Credinta noastra, speranta noastra, si dragostea se gasesc tot in acest izvor.

De aceea, asa cum spunea Isus, — sa ne pierdem inimile, inseamna sa pierdem totul!

Dumnezeu ne cauta inima. Pentru ca Dumnezeu intr-o zi ne va cere sufletul.

De aceea vreau sa invatam sa ne pazim inimile mai mult ca orice! Vreau sa invatam sa ne curatim inimile, — partea dinauntru a vasului, pentru ca si partea de afara sa fie curata.

E ceea ce le spunea Domnul Isus carturarilor si fariseilor, care considerau ca standardul unei vieti placute lui Dumnezeu se rezuma la lucrurile exterioare, la ceea ce se vede, la slujba, la aspect, la datorie. In Matei 23:25-29 Domnul Isus a avut cuvinte extrem de dure la adresa lor, tocmai pentru ca neglijau aspectul interior al vietii, tocmai pentru ca viata inimii lor era pierduta, pentru ca inimile lor erau departe de Dumnezeu.

Si de-a lungul Scripturilor, putem sa vedem in mod clar ca povestea inimii e povestea pe care Dumnezeu vrea sa o auda. Cand poporul Israel s-a indepartat de Dumnezeu iar inchinarea lor era manifestata prin simple ritualuri, Dumnezeu s-a simtit cinstit doar de pe buzele lor, pentru ca inima lor era departe de El, iar frica pe care o aveau fata de El nu mai era decat o invatatura de datina omeneasca. — Si acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, — o descriere cutremuratoare a sentimentelor lui Dumnezeu in fata inchinarii lui Israel! Pentru ca Dumnezeu le cauta inimile… (vezi Isaia 29:13).

De aceea inima e locul vietii noastre in Cristos.

Dumnezeu priveste la inima noastra, si comunica inimilor noastre. E locul in care Il cunoastem, si descoperim intimitatea, frumusetea, curajul si aventura calatoriei impreuna cu El. Ne trebuie inima pentru a merge cu El, ne trebuie inima pentru a alerga pana la capat, spre premiul chemarii ceresti!

Draga Biserica… Dumnezeu ne cauta inimile. Dumnezeu toarna dragostea Lui, prin Duhul Sfant, in inimile noastre. Dumnezeu cere ca adevarul sa fie in adancul inimii. Si mai mult ca orice, El cauta inimi dupa inima Lui!

Draga Biserica, inima, si viata de acolo e comoara cea mai de pret, dar pe care atatia oameni o vand pe niste cioburi de lut. Viata pierduta a inimii trebuie regasita impreuna, si readusa intre noi. E viata noastra, viata Bisericii. E viata vesnica, e viata spirituala, e Duhul de viata al lui Dumnezeu, calauzindu-ne in tot adevarul.

Tot mai multi oameni divorteaza astazi de viata lor interioara, privind doar lucrurile care ne fascineaza ochii in aceasta lume, si ramanand doar cu o forma de evlavie, duminica de duminica… Dumnezeu stie ca avem trebuinta de atatea lucruri materiale pe acest pamant, si a promis ca ni le va da chiar si in somn , pe deasupra, impreuna cu Cristos.

El se ingrijeste de trupurile noastre, de vasul de lut, dar daca ne-am nascut cu adevarat din nou, si suntem o faptura noua, ar trebui sa ne punem mana pe inima in fiecare zi, sa ne asiguram ca bate. Sa traim cu Dumnezeu, in Cristos, sa stim ca traim, si sa marturisim prin cuvinte si fapte ca avem Viata, fascinati de lucrurile care se vad cu inima, lucruri care nu sunt trecatoare, lucruri care sunt vesnice…

N-am mai scris de mult, dar sunt gata Mi-am luat timp liber pentru mai multe lucruri in aceasta ultima luna de vara, cand, vorba bunicilor, toate lucrurile au gust .

A fost si un timp indelung de meditatie asupra celor ce le-am prefatat intr-un post anterior, — asupra lucrurilor pe care le cauta Dumnezeu, in vietile noastre, in Biserica Sa.

Sincer, a fost un timp de confruntari, cu frustrari, cu durere, cu tristete, cu intrebari, privind crestinismul nostru sau religia noastra de azi, in raport cu miscarea sau revolutia pe care a inceput-o Cristos pe pamant acum 2000 de ani…

Dar a fost si un timp cu speranta.

Dumnezeu cauta si inca mai gaseste oameni si biserici care sa-L caute din toata inima. Acesta e un lucru.

Dar un alt lucru pe care il cauta Dumnezeu, chiar inainte de orice altceva in Biserica Sa, e o doctrina care ne-a scapat. E doctrina despre dragostea Lui, dragostea Lui pentru noi.

De-a lungul istoriei am incercat sa facem portretul robot al lui Dumnezeu, sa-L intelegem cum este, ce vrea, cum vrea, ce asteapta. Dar ne-am straduit prea putin sa patrundem in inima Lui pentru noi. Am incercat sa-L vedem intr-o imagine, intr-o icoana, sau chiar pe paginile Scripturilor, dar L-am cautat apoi prea putin in Persoana, cu toata inima, asa cum cauta El sa il cunoastem.

Religia ne-a condamnat la o relatie cu Dumnezeu fara… relatie. Dar vreau sa intelegem ca mostenirea noastra e sa simtim ceea ce Dumnezeu simte. Sa iubim cum iubeste El. Sa reflectam dragostea Lui.

Mi-e teama ca ceea ce am creat noi oamenii, ca sa ne ajutam in viata crestina — si anume, sistemul religios, care apoi s-a transformat treptat intr-un sistem rigid, formal, incremenit, fara miscare, fara viata, fara putere, ne-a mintit mai mult decat sa ne spuna adevarul despre Dumnezeu, despre cum e El. Si aceasta pentru ca Dumnezeu nu ne-a pus niciodata, nici o clipa intr-un sistem.

Dumnezeu a asezat primii oameni intr-o gradina care, daca vreti, era un fel de coridor al cerului! Un loc in care Dumnezeu avea oamenii atat de aproape!

Am fost creati in imaginea lui Dumnezeu si am fost creati sa experimentam emotiile lui Dumnezeu, inima lui Dumnezeu! Am fost creati ca sa-L cunoastem in duh relationand astfel cu Dumnezeu. Si ultima data cand am verificat Cuvantul lui Dumnezeu, viata vesnica era aceasta: sa Il cunoastem pe Domnul, singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Cristos, pe care L-a trimis El. (Ioan 17:3)

Draga Biserica, prin jertfa lui Isus Cristos, Dumnezeu a facut totul posibil ca sa ne aibe din nou atat de aproape! Si viata vesnica pe care ar trebui sa o gustam azi (pana atunci cand vom fi cu El) e insasi inima lui Dumnezeu pentru noi! Sunt Cuvintele Lui. Sunt gandurile Lui nenumarate pentru noi. Sunt gandurile Lui de pace si nu de nenorocire. E glasul Lui care ne cheama. E harul Sau bogat in care sa ne intarim, ca sa umblam in sfintenie, asteptandu-L cu candelele pline de ulei, cu intelepciunea de a trai aceasta ora…

Draga Biserica, viata vesnica e cand vedem, auzim, gustam, simtim, — ceea ce simte Dumnezeu, soapta Duhului Sau, lucrurile adanci ale lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne-a daruit o astfel de inima noua care poate sa ajunga in locurile ceresti in partasie cu El. De aceea ma rog sa ne punem inimile in cautarea Lui, ca raspuns la dragostea Lui. Pentru ca avem un Dumnezeu care fiindca atat de mult a iubit lumea, a dat pe singurul Sau Fiu sa moara, ca oricine crede in El sa poata intra, iertat, cu deplina incredere, cu siguranta, intr-o astfel de partasie cu Dumnezeu…

Draga Biserica, dragostea Lui ar merita pusa intre doctrine.
E vesnica, si nu se va muta de la noi.

Iata cum s-a rugat apostolul Pavel pentru Biserica…

Îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; si să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.

Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin. (Efeseni 3:14-21)

In ultimele zile am auzit doua vesti despre tineri care au murit, din perspectiva noastra mult, mult prea devreme… Emanuel Careba, basist de exceptie al corului Pro Deum si al Filarmonicii din Arad, si Cristopher Laurie, fiul pastorului Greg Laurie de la Harvest Christian Fellowship, director artistic si graphic-designer excelent Amandoi pe neasteptate, in urma unor accidente. Amandoi la 33 de ani, amandoi tati si soti… Cea de-a doua fetita a lui Cristopher se va naste in noiembrie; nu-si va cunoaste tatal niciodata. Patrik, baietelul lui Ema a implinit 7 sau 8 ani chiar in ziua in care tatal lui a fost inmormantat…

Lucruri grele…

Nu pot decat sa imi reamintesc ca aici pe pamant, cu fiecare zi, intoarcem cate o pagina dintr-o carte cu umbre… Dar speranta noastra e ca intr-o zi Lumina va alunga Intunericul, si orice umbra de intristare si suferinta va pali.

Da, povestea noastra poate fi scrisa astazi intr-o carte cu umbre, cu incercari, cu durere, si stim de ce, dar cel mai bine as vrea sa stim ca exista o noua Carte ce sta sa fie deschisa, atunci cand toate lucrurile se vor face noi, — o carte cu Lumina, cand vom cunoaste “de ce” pe deplin, si vom fi mangaiati, dar mai ales, o Carte cu viata-pentru-totdeauna, dincolo de greutatile de aici, dincolo de despartire, cu o greutate vesnica de slava, cu o revedere in care sa stam, sa ramanem, sa locuim, sa traim, cu Dumnezeu, in propriul vis al lui Dumnezeu…

Gandeste-te mai mult:

* Dumnezeu e vrednic sa primeasca tot ceea ce suntem, pentru ca si El ne-a dat tot ceea ce Este.

* Dumnezeu cunoaste suferinta. Fiul Sau a murit tot la fel de tanar ca Ema si Cristopher acum.

* Atunci cand ne oferim din inima Lui, si cand Il chemam in viata noastra, El vine sa locuiasca impreuna cu noi, dar totodata, cand El ne cheama pe noi, si noi plecam din lumea acesta sa fim cu El, sa locuim impreuna cu El in glorie, indiferent ca am avea 70 de ani, sau doar 18 ani…

Precizare:

Titlul postului meu nu are nici o legatura, nici una macar, cu oricare ‘Book of Shadows’ a.k.a magie, ocultism, si toate cele care vor trece

El se apropie (Apocalipsa 3:11).
Se apropie dimineata… (Romani 13:12)

O noua dimineata parfumata de trandafiri albi care se trezesc în cupele lor învoalate, stropite de rouă! (Apocalipsa 7:9)

…

Fa-ne, Doamne, sa auzim in fiecare dimineata bunatatea Ta, caci in Tine ne incredem! Invata-ne calea pe care trebuie sa umblam! (Psalmul 143:8) Trezeste-ne in fiecare dimineata urechea la Tine, sa ascultam asa cum asculta niste ucenici (Isaia 50:4)… Fa sa rasara Luceafarul de dimineata in inimile noastre! (2 Petru 1:19)

Saruta-ne cu sarutarile Cuvantului Tau!

…

Music from the Prayer Room @ IHOP-KC
Kiss Me With the Kisses of Your Word

[audio:http://www.updatefordesign.com/music/word.mp3]

Am vazut mai in urma cu ceva timp ca Isus are trebuinta de lucratori gata sa-L poarte din Scripturi in inimile oamenilor, acolo unde vrea El sa ajunga, si lucratori gata sa poarte povara milei si a dragostei pentru lumea aceasta. Deasemenea, am mai vazut ca lui Isus ii e foame, foame de roadele noastre spirituale…

Dar Dumnezeu Tatal, de ce are nevoie? Ce cauta El?

Poate Dumnezeul care vede toate lucrurile sa nu gaseasca ceva?

Poate El sa caute?

Well, we’ll see